Inainte sa intre pe valea Ilvei, trenul urmeaza aproape 20 de km Valea Somesului Mare, trecand prin sate ca Rebrisoara, Nepos si Feldru. Peste dealuri, spre nord vest se inalta piramidele inzapezite ale Muntilor Rodnei, cei mai semeti munti din toti Carpatii Orientali.
O calatorie cu trenul are un farmec al ei, pe care nu-l cunosti din viteza masinii sau pedaland calare pe o bicicleta. Farmec si siguranta, fiindca drumul de fier e lipsit de riscurile unei sosele circulate. Privesti pe geam, atent numai la oferta vizuala a traseului. Odata pus trenul in miscare, grijile care te-au framantat pana adineauri iti ies din suflet, raman in urma, agatate in maracinii din marginea caii ferate. Bucuria contemplarii din mersul trenului iti sporeste receptivitatea la privelistile care fug inapoi de o parte si de alta a vagoanelor. Uite in fata un munte, e inca departe, dar dupa un sfert de ora, iata-l ramas in urma, vazut altfel, compus din alte imagini.Cand stai pe loc si ai timp sa privesti , exploatezi peisajul pana la epuizare. Din mersul implacabil al trenului insa privirea e nevoita sa apuce mai repede, oarecum infrigurata, cat mai multe imagini. Trenul te supune unei contemplatii active, unui continuu exercitiu de atentie, ca sa nu-ti scape detaliile fugitive ale unei privelisti vaste si ea in continua miscare.
Calatorim acum de-a lungul uneia dintre cele mai pitoresti vai din Carpatii Romanesti: valea Ilvei care strabate de la est la vest muntii Bargaului. Poate la lectia de geografie, acesti munti au trecut neobservati, din cauza faimei altor masive carpatice, Bucegii sau Retezatul. Ajuns in muntii Bargaului nu descoperi ce-i drept varfuri semete si luciul unor lacuri alpine agatate in buza abisurilor de piatra. Gasesti insa peisaje ca in lumea povestilor patriarhale. Padurea de molid coboara pana in marginea satelor ce par niste gradini intinse in vecinatatea unei salbaticii strunite din vechime de om cu securea si plugul. Valea Ilvei este o vale umanizata. Urci spre inima muntelui strabatand sate ca Ilva Mica, Magura Ilvei, Ilva Mare, Lunca Ilvei, ai spune ca toate la un loc sunt de fapt un singur sat intins pe o lungime de 40 km.
Stapanind peisajul din lunca raului pana pe culmile impadurite ale muntilor, zapada aliata pe alocuri cu fuioare de ceata impune privelistilor un aer de irealitate. Ne deplasam parca printr-o expozitie de pictura naiva a unui artist care indragostit de feeria iernilor la munte a creat un singur tablou, dar unul imens, care isi inconjoara privitorii.
Dincolo de frumusetea iernatica a peisajelor ce bucura ochiul, muntii Bargaului au o poveste a lor, fascinanta pentru cei pasionati de geologie. Muntii acestia s-au format, cum spun geografii, prin incretire. Cand parea sa se astearna pacea peste culmile lor
intinse, din miezul nelinistit al pamantului a izbucnit in cateva locuri lava fierbinte si incandescenta. Activi o vreme, vulcanii au modificat relieful. Dupa ce s-au stins, au ramas in urma conuri vulcanice si straturi de lava racita. Martori ai vulcanilor sunt magurile de astazi, piramidele cu paduri si pasuni care domina imprejurimile: Miroslava, Magurita, Bargau si cea mai inalta, Heniul Mare, 1612 m inaltime. Aceste conuri impadurite strajuiesc vaile si dau un reper privirii ispitite sa rataceasca in toate partile.
Furati de peisaj nici n-am simtit cand au trecut 45 de minute, timpul necesar acceleratului sa ajunga la Lunca Ilvei. E singura gara dintre Nasaud si Lunca Ilvei unde opreste trenul ce vine de la Timisoara. Un moment de neatentie de pierdere in contemplatie si ai ratat vizitarea unuia dintre cele mai pitoresti sate din Ardeal.
Lunca Ilvei este cea mai in amonte localitate de pe valea Ilvei. Cuibarit intre culmile impadurite ale Muntilor Bargaului, satul are o existenta imemoriala. Muntenii par sa traiasca aici de la facerea lumii. Sigur, acest sat patriarhal nu a fost ocolit de istorie. Stramosii taranilor de astazi vor fi carat piatra pentru drumul construit de romani peste munte pe Bargaie. Din Lunca Ilvei au fost recrutati tineri barbati sa lupte pentru imparatul de la Viena pe toate fronturile Europei. Franz Iosef chiar a vizitat aceste locuri si nu a lasat nerasplatit sangele varsat de soldatii tarani de pe valea Ilvei: a acordat privilegii economice, sociale si culturale. Taranii de pe Valea Ilvei au avut dreptul in schimbul serviciului lor militar sa stapaneasca pamanturi intinse, pasuni si paduri.
Lunca Ilvei este asezata intre tari: spre apus ramane in urma Ardealul, spre Rasarit incepe de pe cumpana apelor Bucovina. Intr-o ora doua de mers pe jos prin paduri de molid intalnind in cale izvoare de apa minerala treci deja in Moldova. Pantele domoale de la izvoarele Ilvei spre Vatra Dornei au permis construirea caii ferate care leaga in prezent Lunca Ilvei cu lumea. Este ce-I drept si un drum ce urca pe vale de la Nasaud, dar turistii prefera calatoria cu trenul. M-am convins de acest lucru explorand o multime de siteuri pe Internet in cursul unei documentari despre Centrul de Calarie de la Lunca Ilvei. Este detinatia noastra in acest sat. Gazda, Julian Ross, un englez care a schimbat biroul de proiectari din Londra cu acest sat patriarhal unde si-a construit o pensiune si a intemeiat un centru de calarie pentru turisti.
In cativa ani Julian a reusit sa aiba in ograda 25 de cai. A cumparat iepe de rasa de la Lucina si Beclean si iepele I-au umplut gradina cu manji: hutuli, lipitani, semigrei si arabi. Podoaba hergheliei sunt hutulii, rasa pretioasa pe de o parte datorita numarului mic de exemplare la nivel mondial si pe de alta parte datorita vechimei sale: hutulii au fost caii razboinicilor. Cai iuti si rezistenti hutulii vor fi avut si ei o contributie la victoriile lui Stefan cel Mare.
Caii lui Julian poarta pe spinarile lor brune nu luptatori ci turisti. Vara Julian organizeaza expeditii ecvestre de 3, 5 sau 10 zile din Muntii Bargaului pana in Bucovina, pretul unei astfel de calatorii variind de la 300 la 800 de lire sterline. Cei care nu vor sa invete sa calareasca pot alege o plimbare cu caleasca sau iarna cu sania pana la pasul Tihuta 100 euro pe zi pentru un grup de turisti.
Calestile si saniile au fost reconditionate sau construite la fieraria lui Julian. O caleasca dateaza de pe vremea regelui Carol al 2 lea si a fost cumparata de la un taran. Cealalta caleasca e mai noua, de prin anii 80 si a fost construita pentru armata. Vara calestile urca prin paduri pana la Pasul Tihuta, refacand calatoria lui Jonatan Harker, personajul din romanul Dracula al lui Bram Stoker.
Ne-am trezit dornici sa pornim intr-o plimbare cu sania trasa de cai pana la pasul Tihuta- Piatra Fantanele. Nu pierdem ocazia sa spunem ca pensiunea familiei Ross are 16 locuri de cazare, preturile variind de la 6 la 10 euro pe zi.
Pentru calatoria noastra de astazi pana la Tihuta, Julian a inhamat la sanie un cal arab si unul semigreu. Avem in fata vreo 18 km de drum. Parasim soseaua principala, intram pe o ulita care in curand se va preface intr-un autentic drum de munte ce urmeaza malurile paraului Iliuta. Ici, colo cate o gospodarie in marginea unei gradini vecine cu padurea. Satul e pe sfarsite, simtim deja mirosul de cetina de brad, dar si de scanduri proaspat scoase din gater. Oamenii de aici traiesc de pe urma lemnului exploatat. Intr-un sat unde nu creste nici graul nici porumbul, intr-o vreme cand nici pastoritul nu mai aduce profit, padurea, molizii se transforma iute in bani. Urcam pe un drum forestier cu zapada tasata de rotile camioanelor.
Scrutam desisul padurii, poate zarim vreo salbaticiune, o caprioara sau de ce nu un lup singuratic. Nu vedem decat urme de-a lungul malurilor inzapezite sau pierzandu-se printre molizi. Dintre cetini cine stie poate ochi de fiara ne pandesc. Sau in inima padurii intr-un luminis zapada e inrosita cu sange. Coltii lupilor au sfasiat acolo in puterea noptii carnea ciutei batrane.
In timp ce urcam pe malul unui parau abia susurand de sub gheturi, salbaticia isi consolideaza stapanirea. Lunca Ilvei a ramas departe in urma, Tihuta nu se zareste inca. Talpile metalice ale saniei taie omatul neumblat nici macar de salbaticiuni. Imaginatia unui romancier irlandez a facut din aceste locuri tinutul unui personaj de groaza Dracula. Chiar daca e negura si intunecata-I padurea nu simt nimic inspaimantator in atmosfera locului. Nici gandul ca prin desisuri se preumbla o haita de lupi nu ma infricoseaza. Lumina de iarna, cetina incarcata cu zapada pufoasa singuratatea si linistea imprejurimilor ma duce cu gandul mai degraba la duhuri pasnice ale padurii si ele stingherite de ger si tacere.
Ajunsi pe culme in marginea nordica a pasului Tihuta privelistea se deschide din albul zapezii distingem gospodariile localnicilor. Ajungem in sfarsit in fata hotelului castel Dracula. Hotelul a fost inaugurat la inceputul anilor 80 pentru a trage foloase turistice de pe urma fictiunii lui Bram Stoker. Cum cei mai numerosi fani ai lui Dracula sunt in Occident miza a fost de la bun inceput sa atraga prin aceste locuri turisti straini. Hotelul are 140 de locuri de cazare cu preturi cuprinse intre 30 si 50 de euro pt o camera.
Contele Dracula poarta uneori , sub mantia-i neagra, o bluza albastra de trening si in picioare adidasi albi. Cu toate acestea, personajul reuseste sa-i inspaimante pe vizitatorii mai slabi de inger. Niste japonezi au rupt-o la fuga pierzandu-si pe scari aparatele de fotografiat si nu s-au mai oprit decat in parcarea din fata hotelului. Un cameraman german a scapat pe jos aparatul de filmat, un ditamai bodyguardul unui politician a lesinat, iar niste fotbalisti italieni s-au faultat serios inghesuindu-se prin intuneric spre iesire. Altii, mai tari din fire, vazandu-si sotiile topite de frica, l-au luat la pumni pe bietul dracula.
Nu vrem sa sporim misterul din subsolurile castelului, dar nici sa-l spulberam. Sunt turisti, mai ales straini, pasionati de legenda contelui dracula, personajul lui Bram Stoker. Turism la pasul Tihuta nu inseamna insa numai excitatia unor fani ai literaturii cu vampiri.
E de ajuns doar sa iesi pe terasa inalta a hotelului ca sa descoperi frumusetea fabuloasa a peisajului din jur. Spre sud se zaresc clinurile impadurite si creasta golasa a Muntilor Caliman, spre vest valea Bistritei Ardelene, iar spre nord peste culmile Bargaielor, se vad varfurile stancoase ale Muntilor Rodna. Pasul Tihuta, sau Piatra Fantanele, pare intre aceste masive o mare cu valuri impietrite. Relieful valureste domol intr-o liniste imensa abia tulburata de hamaitul indepartat al unui caine. Pasul Tihuta, 1227 m altitudine, loc generos de trecere intre Ardeal si Moldova, a fost strabatut din vechime de armate, de negustori si de ciobani. Romanii au construit prin preajma un drum pavat, austriecii chiar in anul cand a urcat pe tron Iosif al doilea, in 1780 au inceput construirea unui drum pe care l-au terminat 7 ani mai tarziu. Şoseaua actuală e mai tot timpul în reparaţii, dar şi aşa prin pasul Tihuta trec camioane cu marfuri, autorturisme si nu putine autocare cu turisti, unii porniti tocmai din Bucuresti intr-o calatorie tematica Dracula, cu opriri la Castelul Bran, Sighisoara si in final, hotelul de la Piatra Fantanele.
Lunca Ilvei este situata la jumataea distantei dintre Nasaud si Vatra Dornei, asa ca ne asteptam ca in 45 de minute sa ajungem in celebra statiune bucovineana, finalul calatoriei noastre de astazi. Lasam in urma satul bistritean si intram din nou in paduri de molid care imbraca de o parte si de alta calea ferata. Trenul trece peste viaducte inalte si intra in doua tuneluri. Peisajul e domol, fara varfuri abrupte. Pare un ses impadurit.
Pe masura ce inaintam, padurea se retrage, lasand loc unor poieni intinse. Apar primele case din Bucovina. Am trecut de cumpana apelor, suntem deja in tinutul Dornelor. Raurile curg spre est.
Cum inaintam se iveste din ceata varful Ousorul, bastion impadurit al Muntilor Suhardul. Acest varf este semnul ca Vatra Dornei e aproape.
No comments:
Post a Comment