La Straja

În Valea Jiului există două lumi: una a munţilor înalţi şi pitoreşti, cealaltă a oraşelor şi exploatărilor miniere. Pe creste: peisaje, pârtii de schi şi distracţie, pe firul văii: blocuri muncitoreşti, furnale şi probleme sociale. Urcuşul spre Staţiunea Straja porneşte din oraşul Lupeni, vechi centru mineresc situat la 15 km vest de Petroşani. Din Lupeni afli uşor cum ajungi în Straja: fie de la localnici, fie graţie unui indicator colorat care îţi sare în ochi din cenuşiul ambianţei. După 2 km străbătuţi mai întâi printre blocuri şi case apoi pe malul unui pârău ajung la telescaun, pentru cei mai mulţi dintre turişti singurul mijloc de a urca la Straja. Lângă telescaun există o parcare destul de spaţioasă şi supravegheată în permanenţă, iar tariful este de aproape 1,5 euro pe zi.

Construit odinioară, în vremuri prospere, de Exploatarea Minieră Lupeni, telescaunul este încă vital pentru Straja. Dacă la sfârşit de săptămână e mare aglomeraţie în staţiune se întâmplă şi datorită funcţionării acestui telescaun. Există ce-i drept şi un drum, dar e încă neasfaltat, iar în vreme de iarnă cu nămeţi mari de zăpadă nici maşinile puternice nu reuşesc să urce, ba unele rămase înzăpezite sus în staţiune aşteaptă utilajele să facă pârtie ca să poată reveni în Lupeni.

N-am mai fost până acum în Straja. Am auzit numai lucruri bune despre această staţiune dezvoltată uimitor de rapid în ultimii ani. Aşa că abia aştept ca telescaunul să mă ducă până sus la 1400 de metri. Plimbarea asta la înălţime durează vreo 20 de minute cu unele scurte opriri când rămânem suspendaţi deasupra pantelor înzăpezite. Din păcate nu-i îndeajuns de senin ca să mă bucur şi de priveliştea munţilor Vâlcan şi Retezat. Sunt sigur că mai am puţin după ce întâlnesc capătul de jos al unui teleschi, de-a lungul lizierei unei păduri de fag. Sub noi se desfăşoară una din pârtiile Strajei. Câţiva schiori matinali fac primele ture.

Ajung în sfârşit în Straja, staţiunea al cărei nume se află pe buzele a mii de iubitori ai sporturilor de iarnă. E uluitor cum de la o singură cabană în 1990 s-a ajuns în prezent la 360 de cabane şi pensiuni, iar avântul acesta imobiliar cu siguranţă că nu se va opri aici.
Mulţi români poate nu ştiu de munţii Vâlcan, eclipsaţi de faima Bucegilor sau Apusenilor, dar au auzit cu siguranţă de pârtiile de la Straja, de creşterea acestei staţiuni în inima unei Văi a Jiului unde activitatea minieră e în regres. În vale viaţa e dură şi lumea mineră se descompune, dar aici sus, ca un paradox propriu acestor locuri, găseşti comfort şi voie bună, echipamente sportive de firmă, jeepuri şi alte maşini scumpe parcate printre arbori. Mulţi localnici speră ca turismul să fie într-un viitor nu prea îndepărtat o şansă de schimbare în bine a Văii jiului.

Cine nu a mai fost la Straja din 1990 şi ar reveni acum ar avea un şoc. De unde au apărut toate aceste cabane, căsuţe, vile, pensiuni? Să nu uităm: prin anii 90, cam până la ultima mineriadă încă se câştiga bine în Valea Jiului. Unii localnici, spirite practice , şi-au construit o micută cabană la munte. De multe ori aspectul construcţiei lăsa de dorit. Cu vremea s-au arătat interesaţi de Straja oameni cu bani din oraşe mari, cum e Timişoara.. Înfăţişarea imobiliară a staţiunii s-a schimbat.

În Straja sunt şapte pârtii, pentru toate categoriile de schiori. Unele au câteva sute de metri, iar cea mai lungă este de peste 3 km. Unele pârtii au instalaţie nocturnă. După fiecare ninsoare zăpada este bătătorită şi se poate schia în condiţii excelente. La sfârşit de săptămână peste cinci mii de turişti iau Straja cu asalt. Sportul şi distracţia sunt la ele acasă.

Au fost vremuri însă când Straja a fost asaltată de mii de soldaţi. În Primul Război Mondial s-au dat aici lupte sângeroase între trupele româneşti şi cele germane. Linia frontului a fost un timp pe creasta Vâlcanului. Mii de soldaţi au murit atunci. Nu erau condiţii să fie îngropaţi creştineşte, multe cadavre au fost aruncate la grămadă în prăpăstii. Alţii au ramas morţi prin păduri. Multă vreme după aceea ciobanii găseau cizme putrezite, gloanţe şi paftale, iar la săparea fundaţiilor pentru cabane au fost găsite numeroase proiectile. Mai mult, unii păstori au susţinut că ziua prin aceste locuri au văzut trecând aşa ca o umbră câte un soldat din acele vremuri. Mărturiile unor fenomene de tip poltergeist au ajuns şi la urechile unor călugări care, având cunoştinţă şi de alte lucruri ciudate întâmplate la Straja, au cerut construirea unui schit şi au purces la sfinţirea locului întru odihna sufletelor acelor mii de soldaţi români şi germani morţi prin pădurile Vâlcanului. În 1999 a fost înălţat un schit, în fiecare an în Vinerea Mare, punct final al unei procesiuni care evocă drumul crucii. De altfel, o cruce mare de lemn e purtată,cum odinioară Isus, de câţiva enoriaşi care iau drept Golgotă pantele Vâlcanului. În 1996 la Straja a fost ridicată o cruce metalică de 9 m înălţime, datorită unei instalaţii electrice străluceşte noaptea şi e vizibilă de la mare depărtare.

Straja e o staţiune recentă, nu are tradiţie, nu au locuit aici regi sau mareşali, nu o regăseşti în pliantele marilor agenţii de turism. Straja are însă un prezent plin de viaţă şi promite să se dezvolte şi să fie mai atractivă. E un loc al tinerilor, al studenţilor care vor să se simtă bine în vârf de munte, unii îşi trăiesc aici o poveste de dragoste, alţii au venit cu grupul de prieteni. Unii dintre ei mai târziu poate îşi vor construi aici cabana lor. Deocamdată se cazează fie prin pensiuni sau cabane, cel mai mic preţ de cazare fiind de 4-5 euro pe noapte de persoană, cel mai mare ajungând până la aproape 20 de euro cu pensiune completă. În Straja sunt condiţii de cazare care să mulţumească pe toată lumea. Sigur, nu e încă vorba de lux, dar mai târziu, cine ştie ce hoteluri vor mai răsări prin marginea pădurii.